Philips BASS+ sunt căștile wireless pentru amatorii de bași

de: Alexandru Puiu
04 09. 2017

În cursa pentru cele mai bune căști cu adevărat fără fire, cei de la Philips și-au anunțat propriul model în cadrul IFA 2017. Acesta este intitulat BASS+.

Deși eram convinși că este destul de greu să mai vedem categorii de gadgeturi complet noi, în ultimii doi ani am fost asaltați de căști fără fire între ele și boxe inteligente. Amazon, Google și Apple au lansat sau au în proiect boxe dotate cu asistenți virtuali. Când vine vorba de căști in-ear cu adevărat fără fire, Apple AirPods se vând ca pâinea caldă. Asta nu înseamnă însă că noi jucători nu trebuie să-și încerce norocul pe același segment de piață.

În timp ce Sony s-a prezentat la Berlin cu propria iterație de boxă inteligentă, Philips a anunțat o pereche de căști in-ear fără fire intitulată BASS+. Dacă referința din titlu nu era evidentă, aparent, acestea ar trebui să pună accent destul de mult pe redarea cu acuratețe a frecvențelor joase.

După cum se poate vedea în imaginea de mai sus, noile căști de la Philips au un design destul de simplu, dar reușesc să se diferențieze de alte modele de pe piață prin intermediul câtorva elemente. Sunt realizate exclusiv din plastic, dar par destul de andurante. Tot la IFA au fost dezvăluite pentru prima oară JBL Free și Beoplay E8. Spre deosebire însă de acele modele, creațiile Philips folosesc difuzoare semnificativ mai mari.

Fiecare dintre căștile Philips BASS+ este construită în jurul unui difuzor de 8,2mm. Asta înseamnă că ar trebui să genereze un sunet mai puternic, mai impozant și să poată da impresia de spațialitate. Înainte de a le lăuda însă cu un entuziasm, acestea trebuie testate.

Căștile Philips BASS+ fără fire vin la pachet cu o autonomie de 6 ore de audiție. Carcasa pentru transport facilitează alte 12 ore de autonomie prin încărcarea căștilor în deplasare. Prețul lor este de 130 de dolari.